I.6. …Aduc Dezastrul.

-Ce se intampla aici? se auzi o voce puternica peste toate murmurele si chiar tipetele agitate din incapere.

Un inger imens, cu ochii intunecati, ceva complet anormal pentru un inger, plutea deasupra intregii gloate. Am ramas blocata cand l-am vazut. Parea mult mai fizic decat un inger… Mai mult demon decat inger. Si, de-abia dupa un minut intreg in care m-am holbat la el, am realizat ce altceva ma soca. Aripile ingerilor erau albe; aripile lui Lucifer erau negre. Dar aripile lui erau rosii. Un rosu inchis, gros, ceva ca rosul acela gotic, rau-prevestitor. Nu vreau sa ma inteleaga nimeni gresit, nu sunt paranoica, nu sunt superstitioasa, nu sunt genul de persoana care se sperie din orice, adica Domnul imi aratase toti monstrii pe care ii crease, dar acel… inger sau ce o mai fi fost el, chiar imi trezea niste sentimente teribil de ciudate. Ceva nu era in regula cu el.

-As putea intreba exact acelasi lucru, i-am replicat acra.

Ochii lui ma tintuira pentru cateva secunde, apoi veni in zbor spre mine si ma inconjura de cateva ori. Am inghetat de frica in timp ce aripile lui rosii trecura prin fata mea. Apoi se opri in spatele meu, ceea ce nu ma linisti deloc.

-Am impresia ca te cunosc. Ai ceva demonic in tine, chiar daca esti doar un amarat de om. Ce anume e in neregula cu tine?

-Nu stiu, poate faptul ca am ucis cam toti copiii din castelul asta?

Incepu sa rada si am simtit cum ma trec fiorii. Sunetul ala era mai supranatural decat tot ce auzisem in viata mea. Si asta vine de la fata care a cunoscut ingerii si demonii inca inainte de a isi cunoaste parintii.

-Oh, tu esti Sylvia.

-Ei bine, cred ca ar trebui sa ma simt flatata. Nu stiam ca sunt atat de populara.

Intr-o secunda era in fata mea. Isi trecu un deget peste obrazul meu si am simtit cum intreaga piele imi ia foc.

-Nu am fost niciodata de acord cu Lucifer, dar trebuie sa recunosc ca tu pari deosebita. Regina demonilor… Ti se potriveste rolul asta.

-Fara suparare, dar cine anume esti tu?

-Eu? Hai doar sa spunem… ca sunt un alt tip de inger cazut. Mult mai putin mediatizat decat dragul meu frate.

-Inger simplu, inger-demon, inger-tu… Chiar incep sa ma satur de toate speciile astea. Si cum te cheama?

-Imi place sa mi se spuna Kalamitas. Kala pentru tine.

-Aha. Domnul Dezastru.

Incepu sa rada si, desi nu puteam citi gandurile tuturor ingerilor permanent, am inteles ca era usor mirat ca stiam latina (calamitas=dezastru). Am avut un presentiment ciudat, asa ca m-am departat de el, mergand cu spatele catre usa. Ajunsa langa usile grele, date in laturi, am inceput sa analizez cuvintele de pe ele. Semana cu latina, desi era ceva mult mai vechi. Puteam pricepe cea mai mare parte. Acolo era scrisa povestea noului meu prieten, Kala. El si Lucifer erau singurii ingeri care cazusera si isi pastrasera totusi forma. Lucifer comanda demonii. Dar Kala controla totul. El era fratele rau. Nu se multumea doar cu existenta raului, el il strecura direct in inima binelui. Pentru el, ingerii si nu demonii faceau lucruri rele.

-Tu ai creat castelul asta pentru a ii controla.

-Si ce e cu asta? Doar nu o sa imi faca tocmai regina demonilor morala.

-De ce nu? Noi ne multumim sa creem ceva opus ingerilor. Tu faci ca insasi ingerii sa fie opusul lor. Asta e sanctuarul tau.

-Da, s-ar putea spune. Piatra de temelie a cladirii.

Am inchis ochii pufnind usor rautacios. Se umfla in pene. In curand nu va mai avea motiv sa se umfle. Mi-am pus mana pe mijlocul usii si am inceput sa citesc incantatiile in latina scrise in josul lor. Stiam ca pronontia mea e destul de buna pentru a le putea duce la indeplinire. Si, intr-adevar, aproape imediat totul din jurul meu incepu sa se faramiteze si sa se imprastie ca si cum am fi fost in mijlocul unei tornade. Ingerii si vampirii se loveau unii de altii, fara sa isi poata controla miscarile. Simteam ca si eu incep sa fiu indepartata de usa, centrul furtunii. Dar aurul de sub mana mea incepu sa se topeasca, prinzandu-ma acolo. Si pe langa mine, doar Kala mai statea nemiscat.

-Nu vei reusi. Nu stii cum sa o termini. imi spuse batjocoritor.

Ajunsesem la sfarsit. Totul in jurul nostru era pe cale sa se destrame. Dar lipsea ultimul cuvant. Probabil crezuse ca doar citisem fara sa si traduc. Dar intelesesem ce spunea incantatia. “Fa sa dispara de la inceput pana la sfarsit, in disperare si devastare si “. Ultimele doua cuvinte aveau d-ul accentuat. Deci si ultimul trebuia sa inceapa cu d. Si ce alt cuvant sa umple acel spatiu daca pe insusi creatorul acestui loc il chema “dezastru”?

-Calamitas.

A fost ca o explozie. Totul fu aruncat de la locul lui, chiar si Kala. Doar eu am ramas pe loc, orbita de o lumina venita de nu se stie unde. Si cand se stinse, m-am trezit in mijlocul unui camp alb, plin de resturi innegrite din castel. Cei mai multi vampiri si ingeri disparusera. Cei ramasi ori se culegeau cu greu din zapada, atenti sa nu sangereze pentru a nu deveni pranzul pentru celalalti sau pluteau ametiti deasupra solului. Dar pe langa ei mai era ceva, nici vampir nici inger. Semana a om, dar pielea ii era mult prea alba si mult prea fragila, ca si cum s-ar fi putut dizolva. Avea ochii inchisi, iar parul era plin de ceva ce semana a funingine, ceea ce ma impiedica sa ii vad adevarata culoare. M-am dus spre el dar am incremenit cand l-am privit cu coada ochiului. Aura lui, in contrast complet cu zapada si cu intunericul dimprejur, era de un rosu inchis si stralucitor. Chiar atunci deschise ochii si isi scutura funinginea din par. Si ochii si parul aveau aceeasi nuanta de rosu inchis. Si in fundul ochilor recunosteam privirea lui Kala.

-Tu nu trebuia sa mori sau ceva de genul? Macar sa dispari?

-Se pare ca trebuie sa stau cu tine un timp. Eu sunt inima dezastrelor. Iar tu, draga mea, pari a fi sufletul lor. Acum ajuta-ma sa ma ridic.

Sufletul dezastrelor? Recunosteam ca le atrageam, le provocam si le suportam de cand ma stiu, dar sa fiu sufletul lor? Totusi, ceva din vorbele lui parea real si am simtit nevoia sa il ajut. L-am apucat de mana, ridicandu-l. Si taman atunci incepu si lumina lui Raffael sa palpaie pe langa mine. Brate reci si aripi negre ma inconjurara de la spate si am simtit buzele li Lucifer pe gatul meu.

Grozav, si eu acum ce era sa fac? Cate un inger din fiecare specie. Si cum se presupunea sa ma descurc cu toti deodata?

1. 

   deuttza Said:

   on December 17, 2009 at 4:24 pm

   ce de ingeri…e fenomenal fanficul asta…il ador:X:X:X

   Reply
2. 

   pentesylea Said:

   on December 17, 2009 at 4:37 pm

   mmm, capitol lung…si minunat, fireste

   Reply
3. 

   claudia Said:

   on December 18, 2009 at 6:14 pm

   Deci. Cu latina stam bine, ingerilor deja leam pierdut numarul si ficul merge mai departe :-D.

   Reply
4. 

   claudia Said:

   on December 18, 2009 at 6:15 pm

   Corectie:le-am.Nu vreau sa creada lumea ca sunt analfabeta =))

   Reply
5. 

   kadyja Said:

   on December 25, 2009 at 5:31 pm

   :)):)):))
   interesant
   :)):)):))

   Reply
6. 

   alicebeautifulvampire Said:

   on January 1, 2010 at 6:24 pm

   :-)) super palpitant

   Reply
7. 

   Livia Said:

   on January 8, 2010 at 8:12 pm

   foarte dragut ! Scrii foarte bine si … :X nu mai am cuvinte :))

   Reply

{ RSS feed for comments on this post} · { TrackBack URI }