III.3. Si totusi… poate?

Am inghetat in timp ce il priveam pe Kalamitas. Trasaturile lui erau relaxate, gura lui curbata in obisnuita aroganta ce semnala ca, chiar si in cel mai rau scenariu, el se considera deja castigator in lupta aceasta. Ochii, in schimb, erau aprinsi, de furie si resentimente. Acolo unde pe vremuri ma pacaleam, crezand ca vad flacara unei iubiri, nu mai ramasese loc decat pentru ura, pura si fara scrupule.

Nu avea sa se opreasca de data asta. O stiam, o vedeam. Nu mai avea probleme sa faca oricat prapad pentru a obtine ce voia. Realizand acestea, aproape instinctiv, am apucat-o pe Amanda si am tras-o in spate, in timp ce eu ii luam locul, exact in fata lui Kala.

Pe moment, paru debusolat de indrazneala mea. Chiar facu jumatate de pas in spate pana sa se controleze. Respectandu-si obiceiul enervant de a mentine suspansul pe cat posibil, pana ce simti ca nu mai poti respira, ca te ineci in el, in loc sa spuna ceva, sau sa ma atace, doar ma cerceta din cap pana in picioare.

Fara sa vreau, mi-am simtit obrajii luand foc. Pana in acel moment nu ma gandisem cum aratam. Abia acum realizam ca fusesem dezbracata, iar lucrurile fusesera prea agitate pentru a gasi haine. Kalase uita tinta la mine mai mult decat as fi crezut. Bine, poate ma vazuse goala doar in acea obscuritate, dar se presupunea ca are o vedere extraordinara. Cu siguranta, diferenta nu era atat de mare sa ma vada in lumina. Am simtit impulsul sa ma uit in jos, sa vad ceea ce vedea si el, dar m-am fortat sa imi pastrez privirea pe el. Dupa ce ca nu aveam vreo arma, cu siguranta nu ar fi fost o idee foarte proasta, daca nu fatala, sa il scap acum din ochi.

-Cineva s-a hotarat, in sfarsit, ce drum sa apuce? intreba el, aproape batjocoritor.

Surprinsa de cuvintele lui, am uitat pentru un moment de precautii. M-am uitat in jos. Ceea ce crezusem ca era doar vraja mea, pe jumatate spulberata, a iluziei, era de fapt un fel de ceata argintie ce ma invaluia, acoperindu-ma. Particule din ea sclipeau, asa cum sclipesc anumite fire in tesatura de matase. Straniu, nu o simteam in jurul meu. Dar, pe de alta parte, in timp ce ma luptam cu Simone, nu ma simtisem nici ca si cum n-as fi avut-o.

Asa cum orice om/inger in toate mintile si-ar da seama, momentul de neatentie ma costa. Brusc, am simtit o lovitura arzatoare in crestetul capului. Am avut o senzatie stranie, o combinatie de cadere si plutit, in timp ce cadeam pe spate, cu fata in jos. Foarte interesant cum reusisem sa ajung intr-o astfel de pozitie. Incercand sa ignor fulgerul de durere din oasele fetei, m-am uitat in sus. Amanda parea ingrozita si in acelasi timp debusolata de caderea mea. Contase pe mine sa ne scot din situatia asta. Ea n-ar fi stiut cum sa se lupte.

-Jos! i-am strigat.

Avea deja avantajul blocajului la varsta de 10 ani; era mult mai scunda decat Kala. Aproape fara ezitare, se ghemui in vreme ce el se arunca pe deasupra capului ei. Il vazusem pe Kalamitas luptand: se avanta, in miscari largi. Nu te puteai feri, oricat de in spate sau intr-o parte te-ai da. Dar, cu maretia miscarilor lui, nu s-ar fi oprit sa asigure si ceea ce era la picioarele lui.

-Jocurile cu Edmund! am continuat, sperand din tot sufletul sa isi aminteasca miscarea atat de caracteristica ei pe cand eram mici.

Intr-adevar, si-o aminti. Impinse corpul lui Raffael printre picioarele larg desfacute ale lui Kala, strecurandu-se imediat dupa el. Obisnuiam sa ne amuzam teribil pe tema asta. Cei mari uita cum e sa te lupti cu cei mici; incearca sa aiba impozanta, putere, echilibru. Si nu mai stiu cum e sa se coboare la nivelul siretlicurilor.

Intre timp, imi adunasem si eu destula energie incat sa ma salt inapoi in picioare. Mi-am fluturat bratul intr-o miscare larga. In mana mea aparu o sabie cu lama de flacari. Mi-am reluat locul in fata lui Kala, continuand sa il sfidez. Avea sa atace pe toti pana sa ajunga la mine. Puteam doar sa ma asigur ca nu era nimeni in cale. I-am facut semn Amandei, printr-o smucire a capului, sa plece.

-Fata proasta! tuna Kala, hohotind batjocoritor. Chiar ma ameninti pe mine cu propriile arme? Eu fac focul; eu sunt focul! Jucariile tale nu ma pot atinge.

Am inghitit incet, continuand sa tin sabia in pozitia de atac. O simteam cum paleste, cum focul se revolta, cum vrea sa scape de mine, de controlul meu.

-Focul e domeniul meu, repeta el incet, mult mai periculos decat strigatele si rasetele. Nu conteaza daca e in mana ta sau la mii de kilometri. Mie imi raspunde.

-Pleaca, Amanda! i-am strigat, fara sa ma intorc.

-Dar tu… el… scanci ea. Aproape ca ma uram pentru ca o facusem sa ii pese din nou atat de mult de mine.

-Inca mai controlez sabia, nu-i asa? am spus, zambind ca si cum nu m-ar fi sleit de puteri doar sa imi controlez propriile flacari. Pleaca. Acum.

Cu ceva reticenta, am auzit cum incepe sa faca pasi mici inspre iesire. Kala dadu sa se invarta, sa mearga dupa ea. L-am impuns cu sabia. Strigatul lui fu probabil de furie, si nu de durere. Fara vreo ezitare, imi lua lama intre palme, strangand. Atat de aproape de el, puterile mele cedara cu totul. Sabia se dizolva. Din fericire, Amanda daduse deja coltul. Nu ma vazu pierzand. Nu se opri.

Am repezit un pumn inspre Kala. Luat prin surprindere, il prinse abia in ultima secunda, facandu-l sa se dezechilibreze. Inainte sa pot face o alta miscare insa, ma arunca cat colo, indreptandu-si atacul inspre mine. Nu crezusem ca avea sa ma loveasca. Nu asa. Ar fi trebuit sa ma lase sa castig. Cu fiecare lovitura incasata ma simteam mai ametita, mai slabita, iar pielea imi ardea de durere, muschii, oasele.

Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, senzatia de mai devreme se intoarse. Mi-am simtit fiecare os al coloanei, inconjurat de o durere ca de trasnet. Mirosul mi se ascuti; era acel miros de sange, inca miscand in corp, si totusi statut, acela care formeaza vanataile. La fel si simtul tactil. Urmatoarea lovitura a lui Kala paru ca avea sa ma crape in doua. Vederea mi se intuneca la fel de repede ca si cand cineva ar fi stins lumina. Iar cand zgomotul se reintoarse, l-am recunoscut. Era sunetul de ars. Adunand sunetul focului cu durerea din coloana, putea rezulta un singur lucru: aripile mele.

-Tu inca nu ai inteles, imi soptea Kala. Eu controlez focul. Tot focul. Tie foc iti curge prin vene; cu foc te lupti. Eu te-am facut. Am putere asupra ta. Nu ai cum sa castigi.

Gratie simturilor ascutite, am auzit-o pe Amanda fugind pe coridor, departe, foarte departe, pantofii ei lovindu-se de marmura. O usa se deschise; o usa grea, cu multe zavoare. Apoi se tranti, iar pasii ii disparura ca prin farmec. Era afara.

Am schimonosit un zambet prin valurile de durere.

-Ghici ce. Tocmai am castigat.

Apoi intunericul ma inghiti.

M-am trezit la fel de flamanda ca de obicei. Dar nu in comfortabilul meu pat. Ma dureau muschii, un alt fel de amorteala. M-am uitat buimaca in jur. Eram intr-o celula. Intr-o celula adevarata. Mainile imi erau legate in catuse strampte, lasand bratari de sange in jur. Zidul rece ma strangea din spate. Picioarele nici nu imi atingeau podeaua. Ma asteptam la o podea infricosatoare, cu sobolani, si pereti patati de sange. In schimb, totul in jur era din marmura alba, lucind de curatenie. Ceva din toata atmosfera ma infiora. Inchisoarea era alba si rece ca noi toti, ingeri, vampiri, stralucitor de… goala inauntru, pierduta in intuneric. (Da, era intuneric, evident; totusi, lumina de afara stralucea din marmura in marmura, facand locul mai putin obscur.)

Mi-am golit mintea, gandindu-ma ca macar avusesem dreptate cu acel pariu macabru cu soarta; Kala nu m-ar fi omorat. Nu ma asteptam sa fiu aruncata in inchisoare, dar era mai bine decat moarta. Planul meu esuase; era si logic, pe de alta parte. Fusese o nerozie sa cred ca doar Amanda, Raffael si mama puteau evada de aici, fara vreun ajutor.

Planul original… da, esuase. Si totusi… poate? Se putea sa pot totusi sa ies? Ne-am descurcat destul de bine dupa ce s-a intamplat dezastrul. Raffael era acolo, afara. Avea sa faca tot ce ii era in putinta. Da, aveam inca un poate rezistent in picioare.

1. 

   Yuki Said:

   on October 18, 2011 at 4:33 pm

   deci kala inca simte ceva pt ea, chiar si dupa toate gafele pe care le-a facut :))
   am cam pierdut sirul intamplarilor pt ca postezi atat de rar, dar imi aduc aminte esentialul… ^_^
   o sa continui sa citesc, asa ca tu continua sa scrii :X

   Reply
2. 

   deutsa Said:

   on November 3, 2011 at 5:02 pm

   si eu voi continua sa citesc asa ca abia astept continuarea:X

   Reply
3. 

   yuki ^,_,^ Said:

   on November 25, 2011 at 11:21 pm

   am si eu o intrebare, daca nu te superi
   de ce postezi atat de rar?

   Reply

{ RSS feed for comments on this post} · { TrackBack URI }