II.6. Rapita

Lucifer dadu din cap pentru a nu se stia cata oara cu aceeasi privire intelegatoare ca intotdeauna. Imi venea sa ii sar in gat si sa nu ma mai dezlipesc vreodata de el. Doar uimirea, sau mai bine zis socul, ma tinea in loc. Ma uitam la mama si ea la mine si nici uneia nu ne putea veni sa credem ca accepta totul atat de simplu si repede.

-Am o singura intrebare, spuse el serios. Era prima data cand deschisese gura in toata conversatia, si asta o sperie pe mama.

-O sa fiu cuminte, promit! il asigura ea grabita. Si eu si Lucifer am ras. Oare pusese atat de mult pisica pentru ca replicile ei sa inceapa sa sune ca si cum s-ar fi referit la ea ca la un animal? Mai urma sa spuna ca va manca doar din castronelul ei, ca nu va strica mobila si aveam lista completa.

Lucifer se opri din ras si se uita de la mine la ea, atat de bland incat pentru o secunda m-am intrebat daca pe Dumnezeu nu il cheama cumva si Lucifer.

-Nu despre asta era vorba, Marylin, oricum eram sigur ca nu vei face nimic rau. Intrebarea mea era de fapt daca, Sylvia, vrei cu adevarat sa stea aici.

M-am blocat. Mama a inghetat, apoi a scos un oftat lung si adanc. Isi reveni mai repede decat mine. Se uita la Lucifer nesigura si abia murmura.

-Chiar atat de mult o iubesti? Iti cerem sa iti pui armata in pericol neluptand in razboiul asta, sa iti pui secretele in pericol lasandu-ma pe mine sa stau aici, si singura ta intrebare este daca intr-adevar, asta e dorinta ei?

Am crezut ca nu a auzit-o. Tot timpul se uitase la mine, studiindu-mi reactiile. Cum inca nu imi revenisem, ma trase de un brat, asezandu-mi capul in poala lui si incepu sa ma mangaie pe par. Ma simteam atat de ciudat intre ei doi. Atat de mica, de firava, de neajutorata… si, surprinzator, de fericita. Am scos un oftat usor de placere si m-am relaxat in bratele lui. Se apleca peste mine si isi lipi buzele reci de ale mele.

-Da, sunt sigura.

-Atunci asa va fi, scumpo.

Isi indrepta privirea spre mama si am auzit-o pufnind socata. Realizam vag care trebuie sa fie expresia lui Lucifer. Blanda, iubitoare, senina, aceeasi dintotdeauna.

-O iubesc pe Sylvia mai mult decat orice in intregul Univers. Si cel mai important este ca ea sa fie fericita si in siguranta. In plus, nu as putea lua singur aceasta decizie. Ea e regina demonilor, nu?

-Stai calma, mama, lumea s-a intors pe dos.

-Observ. Auzi, baiete, ai cam gresit rolul. Poti incerca la celalalt colt. Aici se presupune ca esti Lucifer. Stii cine e Lucifer? Regele demonilor. Ala rau.

Am ras toti trei. M-am foit ajungand dintr-o pozitie incomoda in alta. Dar nu voiam sa ma ridic, sa ma dezlipesc de el. Imediat Lucifer se lasa pe spate, sprijinindu-se intr-un cot pentru a se uita in continuare la Marylin, intr-o pozitie teribil de incomoda pentru el, si imi aseza capul pe pieptul lui.

-Universul are o ordine foarte nesigura. Noi nu avem un loc bine stabilit in el. Are o singura regula dupa care se ordoneaza totul: echilibrul. Atata timp cat ingerii si ceilalti “buni” fac masacre, asa-zisul “rau” trebuie sa le ia locul. Nu putem fi cu totii rai, cum nu putem fi cu totii buni. Asa ca, momentan cel putin, raul tine loc de bine.

-Deci tu acum esti Dumnezeu, iubitule?

Nu imi raspunse, insa incepu sa rada. Adoram felul in care i se misca pieptul sub mine. Incepeau sa ma cuprinda poftele. Insa el ma saruta pe frunte si clatina din cap. A, da, mama. Aproape uitasem ca e aici.

-Scumpa mea, te superi daca eu voi merge sa vad ce face Kalamitas? Se vede ca nu aveti nevoie de mine prin preajma pentru un timp.

Nu am apucat nici sa deschid gura, ca am si auzit falfaitul de aripi indepartandu-se. Adoram asta la ea: intotdeauna stia cand e in plus. Lucifer ma lua in brate si l-am intrebat din priviri unde anume voia sa ma duca, insa doar imi facu cu ochiul. Deschise usa de la baie si dadu drumul la apa in imensa cada-piscina. Nu mi-am putut suprima un zambet strengar. Imi placeau ideile lui. Imi placea la nebunie sa facem dragoste in apa. Nu stiai niciodata ce pot face undele… Incepu sa ma sarute si m-am trezit in apa. Nu stiam ce se intamplase cu hainele mele. Sau ale lui. Si nici nu prea imi pasa.

O saptamana, doua, trei. Oare cat o fi trecut de cand traiam in pacea asta ciudata? Dispareau zi de zi ingeri si demoni deopotriva, dar nu atacam. Eram sigura ca trebuie sa existe si o alta solutie. Fara macel. Partea buna era ca se sfarsise cu framantarile interioare. Alb si negru, in sfarsit aparandu-si unul altuia spatele. Cu fiecare noua disparitie erau si mai uniti. Nici asupra mea sau a lui Lucifer n-au mai fost de ceva vreme tentative. Poate era putin si meritul mamei, care nu se dezlipea nici doua minute pe zi de noi, intr-o forma a ei sau in alta. Continuam sa o strig Tanya cand era pisica. Si insistase sa fie “Marylin” si nu “mama”. Zicea ca o face sa se simta mai puternica si, intr-adevar, avea mare nevoie de asta.

Mi-am ondulat corpul in apa fierbinte. Stateam de prea mult acolo. Marylin avea sa se ingrijoreze. M-am miscat incet spre suprafata apei, pregatindu-ma pentru racoarea umeda a baii, dar in locul ei am gasit si mai multa caldura. Stratul superior al apei ardea. Intr-o miscare rapida, am incercat sa trec complet prin el, dar m-am trezit aruncata si mai in spate in apa, cu corpul furnicand de arsuri. Am pipait cat de linistita am putut suprafata apei si am vazut ca avea textura corecta, dar, in continuare, nu putea trece de ea. Trecuse aproape jumatate de ora de cand nu mai respirasem. Aveam nevoie de aer. Am impins, sperand ca orice ar fi acolo se va rupe. Am tras, am zgariat, am lovit. Nu era nici o modificare. Si simteam cum apa devine gelatinoasa. Trebuia sa fortez miscarile. Nu ma mai puteam misca, si apa ardea cumplit.

Cine stie ce se intamplase. Nu lesinasem, asta era sigur. Imi aminteam fiecare zbatere a corpului. Dar nu mai putusem sa vad. Si cand mi-am recapatat in sfarsit simtul m-am trezit intr-o camera goala, intunecata, cu un tavan teribil de inalt. In mijlocul lui era un fel de gaura prin care intra lumina lunii. Am dat sa zbor acolo, dar nu imi puteam misca aripile. Am pipait in spate si mi-am dat seama ca erau legat, dar nu imi puteam da seama cum, in lipsa unei lumini mai puternice.

Zgomot de pasi, falfaire de aripi. L-am vazut pe Kala in rotundul facut de luna in camera. Am marait adanc si amenintator, iar el incepu sa rada.

-Ei, nu fi asa. Te-am avertizat ca nu voi juca cinstit. Poti sta linistita, sederea ta aici nu va fi prea neplacuta. Marylin e in stare sa imi rupa gatul chiar si mie daca as incerca sa iti fac ceva. Hotarata femeie. Banuiesc ca asa mama, asa fiica, nu? Ne mai vedem.

Si disparu. Zburase prin tavan. Ah, cat as fi vrut sa fac si eu acelasi lucru. Dar nu vedeam nimic, absolut nimic. M-am asezat turceste pe podea asteptand zorii. Nu era sigur sa ma misc asa. Si am reflectat si am tot reflectat.

Am gasit doar doua concluzii logice. Prima, razboiul se sfarsise, inca inainte ca noi sa intram in lupta. Si a doua, destul de evidenta, fusesem rapita.

1. 

   venerutza Said:

   on January 11, 2010 at 8:01 pm

   woow sunt prima iar :X:X:X
   deci nu pot sa spun decat ca ador acest fi(sau cum s-o numi el)
   este genial :X:X:X

   Reply
2. 

   georgy Said:

   on January 12, 2010 at 1:28 pm

   e super noul capitol si imi place la nebunie

   Reply
3. 

   BB(alicebeautifulvampire) Said:

   on January 15, 2010 at 5:33 pm

   deci il prea ador….eu is Bia dah….

   e super vrau reeeepedeeee cap next!!!!11

   Reply
4. 

   Bya(BB) Said:

   on January 17, 2010 at 4:16 pm

   totusi am uitat sa te intreb pe cand….sunt tot Bya 🙂

   eh cum is si eu….imi fac introducerea singura 🙂

   succes!!si sper ca ingerul rosu sa fie cuminte!!Kalamitas!

   Kisses,Bya

   Reply
5. 

   venerutza Said:

   on January 29, 2010 at 8:41 am

   cand apare urmatorul caapitol? :-s
   ca nu mai am rabdare :((

   Reply
6. 

   Leah Said:

   on February 3, 2010 at 7:58 am

   de ce dureaza atat? :-s
   te-ai lasat de fic? :((

   Reply

{ RSS feed for comments on this post} · { TrackBack URI }