III.2. …Esuare

Mi-a luat mult timp pana sa ii gasesc. Mult prea mult timp. Si sangele care imi vuia in urechi, grija care imi apasa ratiunea, parca accentuau in mod voit scurgerea fiecarei secunde. In fiecare clipa nu ma puteam gandi decat la pericolul in care erau cei trei, ingerul meu, mama mea, prietena mea. Si nu ma puteam gandi decat la faptul ca erau in pericol doar datorita mie. Le-am gasit intr-un sfarsit doar datorita tipatului unui inger rosu, care fusese taiat de sabia lui Marylin.

M-am repezit in directia sunetului, intrand pe o usa larg deschisa. Eram atat de ingrijorata incat magia mea nu mai functiona cum trebuie, eram cand vizibila, cand invizibila, aproape transparenta, ca o fantoma. Nu ca s-ar fi uitat cineva in directia mea. Intr-un colt al incaperii erau inghesuite niste forme miscandu-se aproape prea repede pentru ca eu sa le pot vedea. Abia cand m-am apropiat am vazut-o pe Amanda pe jos, pe podea, tinand in brate corpul lesinat al lui Raffael.

Apoi si umbrele au capatat sens. In fata lor era Marylin, avand cate o sabie in fiecare mana, luptand eroic cu un grup de cinci ingeri rosii. Desi, poate nu era corect sa spun ca se lupta cu cinci. Unul dintre ei era grav ranit -cel pe care il auzisem tipand- iar celalalt era Edmund care, desi participa la lupta, isi misca sabia cu o incetineala deliberata, poate nedorind sa castige, nedorind sa puna mana pe sora lui si sa trebuiasca sa o predea celorlalti, sau poate dorindu-si victoria dar fiind prea socat, sau prea ranit de aceasta brusca schimbare de tabere pentru a se putea concentra asupra luptei.

-Marylin, pentru ce faci asta? intreba una dintre luptatoare, o fata ce arata abia a adolescenta, in timp ce ii para lovitura. Esti una dintre noi. Esti una dintre primele. Cea mai buna. Ne-ai condus armata, ai spionat pentru noi. De ce sa dezertezi acum? Pentru ce?

-Pentru ca -fu intrerupta de o pararea rapida a unei lovituri venite din dreapta- fiica mea are nevoie de ajutor. Iar eu voi fi acolo sa o ajut, indiferent daca “acolo” inseamna cu ingerii rosii, albi sau negri.

-Deci noi nu insemnam nimic? insista, dandu-se brusc in spate in timpul unui atac deosebit de vehement, lasandu-si colegul sa cada prada sabiei lui Marylin, chircindu-se pe jos in agonie, sangerand puternic. Ceilalti trei ramasi in picioare, fata, Edmund, si un inger cu muschi atat de proeminenti incat nu era nici un dubiu ca fusese vampir, se repezira sa ocupe locul.

Marylin pufni, dandu-si capul pe spate pentru a-si arunca parul din ochi.

-Ma intrebi daca nu insemnati nimic pentru mine? De ce ati insemna? Pentru cine insemnati? Noi nu insemnam nimic pentru Kalamitas. Ne-a creat numai pentru a o rapi pe Sylvia.

-Poate. spuse fata, dupa o pauza lunga, in care tristetea se raspandi in aer ca o mireasma. Dar, daca asta e cazul, chiar ai de gand sa iti ratezi scopul?

Discutia o destabiliza pe Marylin. Nu se concentra cum trebuie, iar nervii nu faceau bine la strategie. O ataca din nou, sau cel putin incerca. Fata se dadu din calea sabiei, aceasta zdranganind la contactul cu podeaua de marmura, alunecand intre dale. Marylin se repezi sa o smulga, dar piciorul fetei o fixa deja de podea. Asaltata de lovituri din partea fostului vampir, trebui sa renunte la acea sabie pentru a se putea apara.

-Simone, nu te auzi ce spui? Eu nu sunt doar o unealta a lui Kalamitas. Planul lui nu e unicul meu scop in viata. Insemn mai mult decat atat. Si, mai mult decat orice, in viata asta sunt mama Sylviei. Nu pot sa stau si sa privesc cum copilul meu devine nefericit, cum i se refuza viata pe care si-o doreste.

Asa-numita Simone isi stranse buzele intr-o linie subtire, strangandu-si mainile pe sabie.

-Pacat, murmura ea, apoi lovi.

In acea fractiune de secunda in care lumina straluci pe taisul sabiei, lumea se prabusi peste mine. Mi-am dat seama ca inmarmurisem ascultandu-le, abia abtinandu-ma sa nu plang. Apoi, am realizat ca Simone se saturase de diplomatie si, daca Marylin nu ceda din proprie initiativa, avea sa o faca ea sa cedeze, indiferent de mijloace. Si, nu in ultimul rand, am realizat ca, cu o singura sabie si atacata de alte doua persoane in acelasi timp, nici macar Marylin nu putea rezista.

M-am aruncat inainte fara un sunet, corpul meu lovindu-se de al lui Simone. Fata se dezechilibra cu un tipat ascutit, iar sabia rata tinta. Insa, chiar si asa, un miros gros de sange invada camera cand o taie la brat pe mama. Am reusit sa ii smulg sabia si sa o arunc in celalalt capat al camerei inainte sa incep harjoneala de pe podea cu un inger adolescent care parea sa ma considere mai rea decat Satana.

-Edmund! am reusit sa murmur in timp ce ea incerca sa ma traga de par in timp ce ma impingea de pe ea. Dar nu o puteam lasa sa se ridice. Marylin avea probleme destule pana si asa. Edmund, te rog. De care parte esti?

Se opri ca fulgerat, cu sabia inca ridicata. Se uita la mine, apoi la sora lui, ghemuita intr-un colt, nu departe de a izbucni in lacrimi in timp ce il tinea pe Raffael in brate si se chinuia sa se strecoare mai in spate de fiecare data cand lupta mamei se apropia prea mult de ea, si in final, la Marylin si la adversarul ei. Ce vedea oare? O tradatoare si un supus loial al stapanului sau? Un criminal si o eroina? Doar doi prieteni, amandoi pe cai gresite?

Nu am apucat sa aflu. Simone reusi sa ma impinga de pe ea cu atata forta incat am ajuns rostogolindu-ma pe la jumatatea camerei. Ea era deja langa sabia infipta in podea, si am multumit Cerului ca o blocase atat de bine. Am dat sa ma ridic in picioare, dar o durere surda, arzatoare, imi fulgera coloana. Am scos un icnet puternic, incercand sa il ignor. Cam pe cand am reusit sa ma ridic in genunchi, camera se intuneca si se invarti cu mine, in timp ce mirosul de sange deveni infricosator de persistent in aer. Apoi se auzi un zgomot ciudat, nou, undeva langa mine.

Cand am putut vedea din nou, cand realitatea a facut sens, Simone, Marylin, Edmund si vampirul erau cu totii intinsi pe jos, mai mult sau mai putin raniti, lesinati, iar Amanda se uita drept inainte, cu ochii cascati.

Ignorand durerea, la fel de arzatoare ca inainte, m-am saltat in picioare si am schiopatat pana la ea. M-am gandit sa zbor, insa cand aripile mi se miscara, agonia ce fulgera in mine fu atat de cumplita incat putin mai aveam sa nu lesin si eu. Asa ca doar am ajutat-o pe Amanda sa il ridice pe Raffael si ne-am indreptat inspre usa.

Chiar la ultimii pasi, o umbra aparu de dupa colt. Am inghetat in prag, rugandu-ma. “Va trece. Nu s-a auzit nimic. Oricine ar fi, doar va trece mai departe…” incercam sa ma conving.

Parul brun roscat, ochii sclipind sangeriu si coltii ce se iveau dintre buzele pline, curbate in bine cunoscutul ranjet, mi-au spulberat sperantele.

-Plecati undeva? sasai Kala, intrand in camera, exact in prag, blocandu-mi calea.

1. 

   dake_yuki Said:

   on March 19, 2011 at 12:46 pm

   haide mah…
   chiar trebuia sa apara Kala? :))

   Reply
   • 

     eyestars Said:

     on March 19, 2011 at 12:59 pm

     ei, ar fi fost prea simplu altfel, nu? :))

     Reply
     • 

       dake_yuki Said:

       on March 19, 2011 at 4:36 pm

       totusi, mie imi plac lucrurile simple 😀
       sper sa apara repede si capitolul urmator pentru ca sincer, ficul tau e singurul pe care il mai citesc…
       dar nu cred ca e un fic, cred ca e mai mult o proprie poveste si chiar ai talent:*
2. 

   yuki ^,_,^ Said:

   on May 14, 2011 at 7:10 pm

   nu mai postezi?:(

   Reply
3. 

   MIhaela Said:

   on July 31, 2011 at 12:07 pm

   NU mai scrii la aceasta poveste uimitoare?:(

   Reply
4. 

   Yuki Said:

   on August 26, 2011 at 12:14 pm

   cred ca am asteptat destul… eu vreau continuarea, te rog

   Reply

{ RSS feed for comments on this post} · { TrackBack URI }