II.8. Elisabeth

Noroiul curgea gros pe strazi, in valuri mizere. Nu era nici macar dupa-amiaza si totusi cerul era de un plumburiu intunecat, bezna domnind ca noaptea. Nici un om sanatos la minte nu ar fi iesit din casa pe o asemenea vreme. Si totusi baltile plesneau de pasi mici si grabiti. O fetisoara de 9-10 ani cutreiera potopul de dezastre cu hotararea unui soldat. Poala hainei ii era ridicata si in ea ascundea ceva, acoperind cu mainile ei mici dar de o putere evidenta. Semana cu un copil al strazii, aparandu-si prada din acea seara, dar hainele ei nu erau rupte sau saracacioase, pantofii, suf stratul gros de jeg, straluceau in culori noi, iar pielea alba si catifelata era a unei fete ingrijite.

Calca stramb de cateva ori si pantofii negri de lac erau cat pe ce sa ii alunece din picioare. Scoase un scancet, mai degraba un planset de pisica pricajita decat un protest de razboinica, asa cum se credea, dar nu isi intrerupse drumul. Calca si mai apasat, aruncand cu pietris in toate partile, pana in momentul in care se opri dezolata la o intersectie de drumuri. Si acum ce era sa faca? Lumina lipsea aproape cu desavarsire. Insa fetita miji ochii inspre scrisul marunt si mult prea inaltat peste capul ei, pana cand reusi sa distinga pe unul dintre indicatoare numele SkyEnd. Chitai de fericire si o lua la fuga pe drumul aratat de indicator, fara a-i mai pasa de rezultatele dezastruoase asupra hainelor ei. In mai putin de 20 de minute parcurse ultimii 10 kilometri ai drumului. Iar in continuare ratacea prin mare piata a orasului, singura cu exceptia umbrelor, fara sa isi gaseasca drumul.

-Ma scuzati, domnule, mi-ati putea spune unde este cladirea Cercului Rozelor? aborda ea primul batranel peste care dadu cu o atitudine de mare stapana.

Mosneagul isi stramba dintii galbeni la ea, grabindu-se spre un adapost, dar fetita il urmari. Se mai stramba o data, incercand sa o sperie, apoi ofta.

-Cine esti, copchila, ce cauti aci?

-Elisabeth. Iar treaba mea, imi cer scuze pentru nepolitete, dar este doar treaba mea.

Batranul se mai muie auzindu-i indrazneala. Auzise de o Elisabeth, fata a unui primar important, iar atitudinea ei se cam potrivea cu acea fata. Daca era sa se puna bine cu un primar dintr-un sat cu mult mai putin saracacios decat SkyEnd, asta schimba complet treaba.

-Te conduc imediat, fatuca. Dar nu vad ce treaba ar putea avea un copil ca tine acolo.

Elisabeth nu raspunse. Isi tari doar pasii apasati dupa sonticaitul batranului si, ajunsa la o usa grea de piatra, ii dadu ordin sa se intoarca la el acasa, cu acea delicatete cu care primarii buni intorceau sate intreci pe degetele mici.

-Ati fostfoarte amabil cu mine, domnule. Daca aveti vreodata treaba prin Stenville, va va ajunge povestea aceasta pentru a obtine cam tot ce vreti. Tatal meu e un om din societatea inalta.

Batranul dadu incet din cap, savurand faptul ca nu se inselase. Se pusese bine cu cine trebuia. Pana sa isi ridice din nou privirea, micuta Elisabeth disparuse deja, strecurandu-se printr-o alta usita nevazuta. Pasii ei rasunara in toata cladirea in vreme ce tocurile ei scurte se loveau ritmic de podea. Alerga intr-un suflet, tinandu-si inca poalele ridicate, bucuroasa nevoie mare ca batranul nu intrebase ce avea acolo. De-abia astepta sa scape de povara sinistra.

-Michael! urla ea entuziasmata trantind o usa solida de perete.

Isi azvarli paltonul ud leoarca pe un scaun, lasand vederii o frumoasa rochie albastrie cu volanase, si isi arunca pantofii stramti din picioare. Insa imaginea care o astepta o lasa putin in cumpana. Un pat dublu, cu asternuturi de matase si catifea trona in mijlocul incaperii. Deasupra lui, raze lungi, aurii si argintii, de lumina solida se incalceau intr-o impletitura neobisnuita. Urmand darele de lumina, fetita ajunse sa se holbeze in ochii perfect albastri ai ingerului pe nume Michael, a carui piele avea irizatii surprinzator de normale. Pieptul gol ii etala muschii incordati si in afara aripilor lungi si albe incrucisate-i in fata, parea complet dezbracat. Dar nu asta o soca cu adevarat pe fetita.

Nedumerirea sa se indrepta spre strainul de langa fereastra, acoperit tot intr-o mantie de catifea de o culoare inchisa, posibil un rosu gros, sclipirile vinului bun. Parul negru ii cadea dezordonat in jurul fetei, cu un aspect neglijent si teribil de atragator. Culoarea ochilor era prea putin deosebita de cea a cerului de afara pentru a o linisti pe fata. Intr-o mana cu degete albe si inspaimantator de lungi, strainul strangea un pahar de cristal umplut cu un lichid visiniu prea gros pentru a fi vin, emanand o mireasma prea ciudata pentru a fi de bun augur.

-Buna ziua. incerca fata cu tonul ei vesnic incapatanat.

-Politicoasa… si nu prea! remarca strainul rotindu-si paharul intre degete.

Ingerul Michael isi stranse capul intre umeri, ca si cum comentariul era o critica adusa lui. Si poate chiar era, avand in vedere ca Michael indeplinea rolul de inger pazitor al lui mademoiselle Elisa. In timpul acestor scurte vorbe, fata avu impresia ca zareste sclipirea unor colti in gura misteriosului necunoscut si facu involuntar un pas in spate.

-Sa fie oare prima data cand intalnesti un vampir, domnisoara? intreba acesta pe un ton critic, fara ca macar sa isi ia privirea din pahar.

-Nicidecum, domnule, dar m-ati luat prin surprindere.

-Pe cine te asteptai sa gasesti? Ai deja un inger, acum doreai un Fat-Frumos?

-Daca v-ati vopsi, probabil l-as si avea.

Comentariul iesi din gura fetei din mai multe cauze. Prima si cea mai puternica fu probabil buna crestere, tendinta de a face complimente. A doua, aproape la fel de puternica, era incapatanarea ei, dorinta de a da raspunsuri, de a avea ultimul cuvant. Si ultimul dar nu cel din urma, ascuns inca adanc in carnea ei frageda, era dorinta pe care un vampir de vita nobila o putea trezi in strafundurile oricarei fapturi de sex opus… conditie de care se tinea din ce in ce mai putin cont, de altfel.

-Elizabetta, ai adus ce te-am rugat? intrerupse Michael acea conversatie ciudata, oarecum speriat de faptul ca, in sfarsit, vampirul isi ridicase privirea si acum o fixa pe fetita data in grija lui.

-Bineinteles, dar sa nu ma mai pui sa fac asa ceva vreodata! exclama fata apucand dezgustata un capat al unei carpe ponosite, infasurata pe ceva, si o arunca pe pat.

-De parca ar mai exista vreun vreodata! striga vampirul si incepu sa rada, de parca propriul sau comentariu il amuzase. Sunetul crud se lovi de peretii antici de marmura si reverbera inapoi in ecouri sinistre. Elisabeth se cutremura pe masura ce sunetul se adancea in ea. De teama, de entuziasm… sau de altceva?

1. 

   giorgy Said:

   on February 7, 2010 at 1:34 pm

   wow….dragutz noul capitol

   Reply
2. 

   deuttza Said:

   on February 8, 2010 at 8:25 am

   este superb…vreau capitolul urmator…:X:X:X

   Reply
3. 

   Leah Said:

   on February 8, 2010 at 4:15 pm

   este foarte frumos :X:X:X:X
   dar ce legatura are cu sylvia?
   hai ca m-ai bagat de tot in ceata :-s

   Reply

{ RSS feed for comments on this post} · { TrackBack URI }