II.5. Aparare

Am simtit pentru a cine stie cata oara intunericul mangaindu-mi din nou pielea. Venise o noua seara. Aceasta firava relatie intuneric-lumina era singura mea masura a timpului. Ochii orbisera de mult de nepasare si lumina de rasarit. Cam de cand disparuse Raffael, stateam nemiscata in balcon, privind in gol. Lucifer murea de ingrijorare. Credea ca ma gandesc la Raffael. Intr-un fel, ma gandeam, dar nu asa cum credea el. Ochii mei erau orbi in fata lumii pentru ca imi scormoneau inauntrul meu. Cautam prin suflet, cautam… si nu gaseam. Cautam vina pentru rapirea lui Raffael. Cautam dispretul pentru Kala. Cautam dragostea pentru mama mea. Cautam o veche fata caruia Dumnezeu ii daruise cunostintele ingeresti, o veche Sylvia, buna, iubitoare, iertatoare. Nu gaseam nimic din toate astea.

Nu mai eram in corpul meu. Ma priveam de deasupra. O tanara rapitoare, piele perfect alba, par blond, aripi. Cine era ea? Sylvia nu arata asa. Eu nu aratam asa. Si eu ce eram, Sylvia sau fiinta la care ma uitam? Sylvia s-ar fi gandit la Raffael. Iar eu ma gandeam? Da, ma gandeam, zi si noapte imi rasareau in minte fragmente din ceea ce i-ar fi putut face. Singura mea reactie era un zambet nepasator in colturile gurii. Nu imi pasa de Raffael. Crudul adevar. Nici Sylviei si nici acelei fiinte nu le pasau. Sylvia era prea ocupata, invaluita intr-o dragoste necontenita pentru Lucifer. Ma gandeam cand ajunsese sa se indragosteasca de Stapanul Iadului. Un motiv in plus pentru a afirma ca Sylvia nu putea fi acea fiinta. Ei nu ii pasa de Lucifer mai mult decat de un prieten. In schimb, gandurile ei musteau de gandurile la Kala.

Am oftat adanc si am reintrat in corpul meu. Nu era normal sa ma simt asa. De ce tocmai eu? De ce ma pricopsisem eu cu personalitatea aceea complet  duala? Ma contraziceam pe mine insami, eram chiar opusul meu. Din nou ma gandeam la ironia sortii. Cat de bine se potrivea amestecatura aceea de culori din componenta mea ingereasca, opunandu-se una alteia!

Un zgomot ma trezi din visare. Eram intotdeauna in garda. Multi ingeri ai lui Raffael incercasera sa se rasbune si cel putin inca o data pe atatia vor mai incerca. M-am ridicat amenintator la cateva degete in aer, rasfirandu-mi aripile mele ciudate, negre-rosii. Singurul raspuns fu un mieunat plictisit.

-Tanya? am exclamat surprinsa.

Nu o mai vazusem de multa vreme prin jur. M-am aplecat si am luat-o in brate. Spre surpriza mea, nu incerca sa se fereasca de atingerea mea. Mi-am trecut degetele prin blana ei groasa si am privit urmele rosii de pe spate. Forma aripilor lui Kala. Ar fi trebuit sa imi dau seama. Dar nu as fi avut nici o sansa sa ma gandesc macar la asta. Kala era mai bun ca mine. Am strans-o in brate, realizand cat de nepotrivit era gestul si cat de gresit era ca mie sa imi fie dor tocmai de Kala in situatia asta. La zgarda avea prins un biletel, incarcat cu scrisul ondulat al lui.

“Dormi si tu putin. Va avea ea grija de tine.”

Mi-am dat ochii peste cap, cascand. Am strans din ochi incercand sa alung somnul care, intr-adevar, ma cuprindea incetul cu incetul. Degeaba. Ma simteam in stare sa lesin cu Tanya in brate. Nu mai dormisem de saptamani. Nu ma mai hranisem de saptamani. Eram teribil de slabita. Am depistat un miros dulce inundandu-mi narile din blana ei. Realizam ca o pudrase cu somnifer doar ca sa ma faca sa dorm. In mod normal m-as fi enervat si m-as fi tras inapoi dar, dupa atatea zile de meditatie, am fost in sfarsit in stare sa accept, chiar daca doar in fata mea, ca imi placea ca el sa aiba grija de mine si ca mai si aveam nevoie de asta. M-am tarat in camera, trantindu-ma pe pat din inertie si nu din altceva, caci ochii mei erau deja inchisi.

M-am foit nelinistita intre cearsafuri, cascand nemultumita. Eram in continuare obosita. Simteam aerul rece ale unei seri proaspete in jur, deci dormisem cel putin o zi, dar nu imi ajungea. Eram la un pas de a adormi din nou cand un zgomot ma smulse putin din starea de toropeala, numai pentru a putea analiza sursa lui. Am incercat sa ma ridic sau macar sa imi rotesc capul, dar nu ma puteam misca de slabita ce inca eram. Nu ca ar fi fost nevoie. Ingerul ale carui aripi straluceau intr-un alb pur si pe care il stiam ca fiind fost comandant al lui Raffael fu atat de dragut incat sa intre chiar atunci in raza mea vizuala. Degetele lui erau stranse pe un obiect lung, sclipitor, iar mana ii era ridicata. Daca as fi putut, as fi oftat. Un cutit. Chiar credea ca nu mai incercase nimeni asta?

Chiar atunci am simtit ceva moale stracurandu-se in josul piciorului meu si fostul comandant scoase un raget. Impinse acel ceva de pe picioarele mele intr-un gest furibund si, cu coada ochiului, am zarit-o pe Tanya lovindu-se de zid. Parea foarte zguduita, dar, uitandu-se la inger cu o ura umana, se repezi ca un fulger inapoi, pe mine. Ingerul o apuca de gat, de coada, uitand de mine. Tanya se ferea, se tragea indarat, dar nu pleca, fiind astfel sigura ca ii atrage intreaga atentie. Nu vedeam cum trebuie. Dar mirosul de sange isi facea prezenta simtita in camera. Sangele ingerului, sangele lui apos si aproape vaporos, si un sange mult mai obisnuit, care imi provoca o grata absoluta: sangele Tanyei. Daca micuta mea patea ceva…

O tranti pe pat, langa mine, si incepu sa o sugrume. Se zbatea, zgariind si scuipand. Mi-era frica sa ma si uit. Incet, patul se inclina pe partea lor. Apoi mai mult, si mai mult. Ca si cum greutatea ar creste. M-am uitat si in acea secunda ma simteam cumplit de treaza, dar prea socata pentru a reactiona. Cunosteam parul brunet, ochii caprui arzatori, pielea alba, aripile rosii… Transformata complet in om, sau mai bine spus demon, asa zisa mea pisica se intinse si sfasie gatul ingerului cu unghiile ei lungi. Il trase mai departe de mine, sa nu ma intoxice cu mirosul de sange ingeresc si pentru a nu ma lasa sa vad masacrul ce urma. De-abia dupa minute intregi, ce mie mi se parura secole, se intoarse, cu sange in par, si se aseza pe pat. Astepta pana mi-am revenit din soc.

-Marylin, ce… cum… Tu… ?

-Stii ca e teribil de greu sa aiba cineva grija de tine? Nu cred ca am dormit in vreo noapte pana acum.

Chipul ii era luminat de surasul cald si glumet pe care nu il mai vazusem de cand eram copil si de care imi fusese atat de dor. Tremuram din tot corpul iar ea ma ajuta sa ma ridic in capul oaselor si ma lua in brate, mangaindu-ma pe par. A trebuit sa imi musc buzele pentru a nu izbucni in plans. Mi-am afundat capul in parul ei si am inspirat adanc. Oricat de cruda, de rea si de nemiloasa era, oricat de tanara ar fi devenit… Parfumul ei inconfundabil, parfumul care imi insotise singurele zile fericite si lipsite de griji din viata, cele ale copilasului ce sta agatat de manuta mamei, acel miros era acolo.

In secunda aceea nu mai conta ceea ce fusese si ceea ce va fi. Cui ii pasa de viitor? Dar de trecut? Si ce daca incercase sa ma omoare? Nu se rascumparase destul punandu-se in pericol din nou si din nou, de atatea ori? Chiar si acum, dupa aceasta scurta lupta, ii simteam trupul slabit si mirosul sangelui ei inca imbiba aerul. M-am ingrijorat, dar eram in continuare fericita. Pentru ca ea nu mai era Marylin atunci, era mama mea. Mama mea. Aveam o familie. Faceam parte din ceva. Daca in acel moment Kala ar fi repetat oferta, eram suta la suta sigura ca as fi acceptat din toata inima si nu as fi avut nici un regret.

1. 

   venerutza Said:

   on January 9, 2010 at 5:50 pm

   :X:X:X ai dreptate :X:X:X
   o mama ramane o mama indiferent de forma in care e :X:X:X
   cat am asteptat capitolul asta >:D<
   este superb :X:X:X

   Reply
2. 

   georgy Said:

   on January 9, 2010 at 8:12 pm

   intradevar e frumos!!! sunt fara cuvinte …..bravo!

   Reply
3. 

   alicebeautifulvampire Said:

   on January 10, 2010 at 10:08 am

   deci e suuuper il ador …..vreau mai repede capitolil urmator altfel mor de nerabdare!!!!!

   felicitari Maria

   Reply
4. 

   BBi. Said:

   on January 19, 2010 at 4:45 pm

   Incredibil, am ramas socata. esti ff talentata. de abia astept urmatorul capitol. sper sa il postezi cat mai rpd:X.>:D< succes la scris.!

   Reply

{ RSS feed for comments on this post} · { TrackBack URI }