II.9. Prieteni vechi, secrete noi

-Chiar trebuie? E doar un copil!

Vampirul isi intrerupse brusc rasul sadic pentru a izbucni din nou si mai puternic.

-De-abia acum te gandesti la asta? Si ce daca e un copil, multi au avut de suferit pentru ca universul sa-si urmeze calea.

-Ti-e atat de usor sa vorbesti… Eu sunt ingerul ei pazitor, nu tu. Tu nu vei simti decat…decat…

-Decat placere, nu-i asa? Excitare si placere. Ce bine-i sa fii vampir.

Micuta Elisabeth se uita de la unul la altul fara sa inteleaga nimic. Stia doar ceea ce continea pachetul pe care il adusese, si era dezgustata la culme de acesta. Ciudat insa, nu ii era frica. Se apropie de pat fara sa constientizeze si indeparta grijulie cate un colt al carpei pana cand ajunse la carnea alba. Dezveli cu grija micutul trup si ii mangaie manutele reci. Aproape ca teai fi asteptat sa tipe, sa se zbata, un bebelus normal, frumos, extraordinar de frumos… Dar ochii mari, caprui, privind in gol, dovedeau un adevar de necontestat: mort. De-abia privind in acei ochi reci, Elisabeth realiza ca cei doi se oprisera din vorbit si acum se uitau socati la ea.

-Ce e cu fetita asta? intreba indrazneata ea, alungand darele de dezgust din minte.

-Ei bine, ea va fi salvarea celei mai mari regine a ingerilor.

-Cum poate sa fie salvarea cuiva fiind moarta?

-Desteapta fetita. Ei bine, va putea, deoarece tu esti salvarea ei.

-Eu?

Chiar in acel moment ingerul scoase un urlet disperat, acoperind intrebarea surprinsa.

-Nu ea, te rog, nu ea, oricine, dar nu ea!

-Inchide ochii, Elisabeth. Dumnezeu vorbeste cu toate creaturile sale, cu ingeri, cu vampiri, cu oameni. Iti va spune ce trebuie sa faci. Nu ne lasa sa facem vreun lucru pe care nu il simti inauntrul tau. Nu gandi, doar actioneaza… Vei face miracole in noaptea aceasta. Contam pe tine.

Vocea lui moale si catifelata, atat de periculoasa si de seducatoare in acelasi timp… Biata fetita nu avu altceva de facut in afara de a se supune. Se facu liniste. Liniste, intuneric, fara gust, fara miros, parea a fi blocata intr-un eter al simturilor. Mintea ei pipaia doar golul. Si atunci il gasi, adanc ascuns in intuneric, adevarul. Il afla tot deodata si simti cum respiratia i se opreste, ca lovita de un cutit in mijlocul pieptului. Stia si ca, peste ani si ani, o alta fata, ca ea, devenita o legenda vie a tuturor ingerilor, avea sa geama sub povara revelatiei ei. Realitatea parea ca se blocase. Cand ceata de pe ochi se ridica, il vazu pe vampir langa ea si ii apuca mana cu degete tremurande. Nu obisnuia sa se teama de sarcinile ei, dar asta o daduse peste cap.

-Trebuie? intreba ea cu voce moale, incercand sa se ridice dar impleticindu-se in propriile picioare si cazandu-i in brate.

-Doar tu stii asta, scumpete.

Da, stia. Chiar si fara revelatie, prima parte a sarcinii era evidenta. Isi simtea corpul tremurand la auzul cuvintelor lui, se simtea moale la atingerea pielii lui reci. Un vampir e un vampir, pentru orice fel de om, fie el chiar copil. Macar avea sa ii placa, se consola ea. Ii parea rau doar de tatal ei, insa in acele clipe marele primar parea atat de indepartat si de ireal incat nu se putu convinde sa se ingrijoreze cu adevarat.

Buzele reci se lipira de ale ei. Primul sarut… si ultimul. Strainul o impinse in spate, pe pat, langa copilul mort. Incerca sa se traga departe de el, dar o tinu aproape.

-Nu-ti fie frica. Datorita tie va trai. Va fi copilasul tau… Mai mult decat ar fi un copil al oricarei mame. Vei fi aproape tu, acolo, inauntru.

In timp ce isi lasa membrele moi si strainul ii facea hainele sa alunece de pe ea cu aceeasi grija cu care mai devreme ea dezvelise fetita, ii veni sa il intrebe cum anume se numeste. Dar ii ajungeau toate acele informatii. Nu dorea sa stie si asta cand va muri. Si la ce ar fi ajutat-o. In urmatoarea viata? Sa se razbune? Nu avea un motiv de razbunare. Putea opri totul in orice secunda. Tocmai din acel fapt iesea toata frustrarea, toata disperarea. Sa ai control absolut si totusi sa fii obligat sa faci sacrificii fara a avea pe cine sa dai vina.

Nu simti nimic. Era doar pierduta in contemplarea nenorocirii ei. Cand si cad dureri bruste si fierbinteala ce o cuprindea dinauntru. Era incantata sa fie in bratele lui, asa cum ar fi fost orice fata sau femeie, dar logica ei se opunea. Se termina repede. Trebuia doar sa aiba gene de vampir in ea. Stainul se uita in ochii ei cu o combinatie de mila si batjocura si o musca puternic de gat, fara vreun menajament. Se astepta ca simturile sa ii dispara din nou, dar era cat se poate de constienta. Simtea dintii lui in carnea ei, simtea ceata ce i se asternea peste ochi si stia ca era viata ei. Apoi a fost inca destul de constienta pentru a suferi cumplit in momentul in care ingerul sau ii apuca sufletul si i-l scoase din corp.

Om si demon. Un singur element lipsea. Cu acelasi gest chinuit cu care smulsese sufletul fetitei sale, Michael isi duse mana la piept si scoase centrul luminei pulsatile pe care o emana. Aseza ambele sfere de energie pe pieptul copilasului mort si privi cum pielea ei parea ca le absoarbe in timp ce el incepea sa se topeasca in neant. O gura de aer si fetita incepu sa urle. In acelasi moment, un inger se evapora si un om pierdu ultimul contact cu sufletul sau.  Vampirul statea acolo, oarecum amuzat, privind desfasurarea sortii. Apoi apuca fetita si o inveli mai bine, strangand-o la piept. Doua suflete, trei specii diferite. Va fi destul de puternica pentru a o salva pe Aleasa. Pe viitoarea lui Regina. Nu ii pasa de altceva decat de Ea. Ce conteaza cati oameni sau cati ingeri trebuiau sa moara?

-Cum sa-ti spunem noi, micuto? Trebuie sa ai un nume… incepu vampirul sa vorbeasca singur in timp ce strabatea holurile lungi de piatra. Amanda e un nume frumos, nu crezi?

Lua urletele ei ca pe o aprobare. Cutreiera incet orasul pentru a cauta locul perfect pentru a o ascunde pe micuta Amanda. Si o gasi chiar in casa preotului, ascunzatoarea perfecta. O lasa in micuta familie si pleca la Stapanul sau, nepasandu-i de faptul ca in fiinta ei plapanda incepea deja sa se sadeasca o ura profunda pentru vampiri, care o va indeparta de drumul pe care l-ar fi avut langa Stapana.

Cu aceasta ultima scena m-am trezit din transa, simtind din nou lama aceea de foc strapungandu-mi pieptul. Amanda, scumpa mea Amanda, vechea mea prietena, sora vampirului care ma adusese pe aceasta cale… Printre sughituri de plans incontrolabil si groaza, imi strigam incontinuu mama pe toate numele ei. Era singura de acolo care ma putea ajuta.

1. 

   Leah Said:

   on February 10, 2010 at 3:52 pm

   aha…
   acum inteleg…
   a fost doar un vis…
   sau viziune…
   sau cum vrei sa ii spui…
   dar nu inteleg…
   cine e Amanda?

   app
   ca de fiecare data, cu cat citesc mai mult, cu atat imi place mai mult ficul :X:X:X:X

   Reply
   • 

     eyestars Said:

     on February 10, 2010 at 9:11 pm

     pentru ce e fraza aia “…vechea mea prietena, sora vampirului care ma adusese pe aceasta cale.” efect stilistic? cauta la capitolul I.4. si o sa o gasesti. stiu, stiu cai vechi, sincer nici eu nu imi mai aminteam cum o cheama :))

     Reply
     • 

       Leah Said:

       on February 12, 2010 at 2:50 pm

       aaaaaaaaaaaaa
       gata… este vorba de sora la fiul preotului… ca ala e vampir…
       ms :*
2. 

   giorgy Said:

   on February 10, 2010 at 7:10 pm

   wow….acum am inteles si eu….oricum e super si imi place la nebunie 😀

   Reply

{ RSS feed for comments on this post} · { TrackBack URI }