I.3. Celalalt inger

-N-o rani. am spus fara sa ma gandesc.

Edmund ridica o spranceana si se uita la mine de parca se intreba daca nu cumva ma atinsese vreun ciob si la creier. Ochii ii devenira si mai rosii si mi-am dat seama ca inspiram incontinuu o aroma dulce si usor picanta, foarte puternica. Oare asta era sangele meu? Probabil ca ii faceam foame.

-A vrut sa te omoare. Inca vrea. Datorita ei esti acoperita de sange.

-Stiu. Merci pentru muscatura. Si imi pare rau, o sa iti dau sa mai bei.

Se uita la mine contrariat, dar un zambet timid i se infiripa pe buze. Bineinteles ca de aceea era nervos, pentru ca isi dorea, daca nu cumva ar trebui sa spun ca avea nevoie de sangele meu si credea ca nu il va avea. Stia ca nu ma doare. Dar in ochii lui puteam vedea ca nu avea sa o lase sa plece cu una, cu doua. Ma-ntrebam daca se atase de mine sau ceva de genul asta.

-E in regula, o poti lasa. Din secunda de fata, fiica ei Sylvia nu mai exista. Ea nu va mai fi mama mea vreodata, dar las-o in viata.

Am auzit un tipat ascutit si m-am uitat spre asa zisa mea mama. Din gatul ei alb, sangele picura in stropi mici si calzi, de un rubiniu stralucitor. Doua puncte mai intunecate marcau locul unei muscaturi. Si apoi am simtit. O durere cumplita imi sfasie piciorul drept. Lama cutitului ce fusese in mana ei imi intra adanc in carne, sfasiind blug si piele pana sa ajunga la muschi, la oase, sa imi provoace agonie. Si toata ceata aceea calduta ce imi amortise senzatiile pana atunci se ridica, evaporandu-se in aer. Spatele meu era fasii. Cioburile imi intrau in piele mai adanc cu fiecare respiratie, scaldandu-se in sangele si in durerea mea.

-Sylvia…

Ma strigasera toti deodata. Vocile senine ale ingerilor, cea ingrozita a lui Edmund, cea chinuita a mamei…si o alta voce, insetata, plina de sange si doritoare de mai mult. Imi stransesem ochii, dar puteam vedea printre gene o alta silueta alba ca a lui Edmund chircindu-se deasupra mea. Apuca strans cutitul si, dintr-o singura miscare, il scoase, cu atata durere incat as fi vrut sa imi smulga si piciorul odata. Apoi un sunet umed. O noua durere in rana. Miros de sange…atat de mult, incat ma inecam in el. Iar durerea amorti din nou.

-Alexandro, nu! tipa Edmund.

-Ba da, bea… am murmurat eu noului vampir.

Bineinteles ca ma asculta pe mine. Isi continua ospatul, privindu-ma cu ochi atat de rosii incat ardeau fiecare fir de gandire din mine. Stiam ca bea prea mult. Dar nu l-am oprit decat atunci cand fuioare negre se suprapusera imaginilor din fata mea. Si atunci se ridica brusc si disparu, asa cum aparuse. Nu mai lesinasem vreodata. Stiti cum se spune, totul are un inceput…

Am clipit de doua ori, incercand sa ma acomodez cu lumina lampilor. Prima grija a fost unde ma aflam, si trecu imediat. Fusesem o buna prietena a Amandei, sora lui Edmund, inainte ca aceasta sa moara si fusesem de multe ori in acel loc. Era dormitorul de oaspeti al preotului din SkyEnd. Apoi mi-am amintit de sange. Cat de mult pierdusem… Dar acum eram bine. Imi simteam ranile bandajate strans, iar satinul halatului aluneca racoros peste pielea mea. Pe dedesub mai aveam doar lenjeria, dar nu imi era frig, deci probabil cineva realizase ca oamenii aveau nevoi si daduse drumul la caldura. Simteam bratul lui Edmund pe spatele meu, racoarea degajata calmandu-mi ranile.

M-am uitat in jur, sa vad de unde vine lumina. Si am dat cu ochii de iubitul meu Raffael, plutind ingrijorat langa mine.

-N-ai intarziat deloc.

-Mama ta e in viata.

-Cui ii pasa? Nu e mama mea. Parca trebuia sa ma tii pe mine in viata, nu pe ea. Esti langa mine si cand merg la dus si cand sunt intr-o balta de sange…

-Mama ta a fugit cat Edmund a incercat sa-l prinda pe vampir. Dar mai erau si altii care il asteptau si a fost o lupta dura. Au scapat. Si mama ta la fel.

-Unde ai fost?

-Scuze, am avut treaba.

Am inchis ochii, furioasa. A avut treaba. Ce treaba era mai importanta decat sa ma tina pe mine in viata? Si de ce tot imi zicea de ea? Nu mai era mama mea. Nu mai voiam sa aud nimic despre ea cat as trai. Probabil credea ca ma dau mare, ca fac figuri. Nu paream o fata atat de insensibila. Ceea ce era teribil de departe de adevar.

Imi simtit ceva cald, mirosind a miere si a iarba pe buzele mele. Pardon, nu era cald. Era fierbinte. Si intr-un fel… imaterial. Am deschis ochii, surprinsa. Raffael si eu tocmai… ne sarutam? Cum se putea asa ceva? Dar ce mai conta. Ne miscam buzele intr-un ritm accelerat, iar inima mea o luase razna; bratele lui, pana atunci doar aer, se prinsesera de soldurile mele, iar corpul lui plutea deasupra mea, umpland aerul cu caldura. Cand un sunet amuzat ma facu sa imi intorc capul, iar pe Raffael sa zboare mai incolo, rusinat.

Ingerii erau facuti din lumina, iar aripile lor, ca de pescarus, erau de un alb stralucitor. Parul le era intotdeauna auriu, iar ochii albastri, ca cerul. Barbatul care statea sprijinit de perete ar fi putut fi considerat un inger dupa structura, dar aripile lui puternice, ca de vultur, erau impodobite cu negrul noptii, coama dezordonata si ochii adanci si arzatori la fel. Negru, noapte, mister, frica, pasiune. Pielea lui, cu siguranta mult mai solida decat lumina, era atat de alba incat prindrea tente argintii, intinsa pe niste muschi incredibili. Oricat de iritata eram de intrerupere, nu m-am putut abtine de la a ma gandi cat de atragator e. Imi simteam gura umezindu-se in timp ce il priveam. Cand deschise gura, am simtit fiori strabatandu-ma pana in cele mai intime parti. Avea o voce atat de senzuala, joasa si clara, usor ingamfat si teribil de sigur pe sine.

-Fluturas, fluturas, te joci cu focul. Vrei sa cazi? Am vazut ca iti plac lucrurile fierbinti… Oare o sa-ti placa si cazanele noastre?

Demon? Vorbea de cazane. Sa fie demon? Dar demonii nu aratau asa, demonii erau niste fiinte cu pielea arsa, innegriti si scofalciti, cu ochi sticlosi si rosii. Ce era? Si, ca si cum mi-ar fi citit gandurile, imi raspunse.

-Eu sunt demonul tau pazitor, frumusete. Sunt ingerul tau malefic. Cel mai putin demon din intreg universul sau poate mai demonic decat tot Iadul la un loc. Nu incerca sa intelegi, nici macar tu nu poti.

Am pufnit intrigata. De cand ma stiam, Domnul imi arata cate tarasenii inventase el vreodata, toata paleta fiintelor supranaturale, de la ingeri la demoni… Dar un inger demon, trebuia sa recunosc ca nu mai vazusem. M-am ridicat, fara sa stiu de ce anume, si m-am indreptat spre el. Mi-am intins mana, atingandu-i aripile, in timp ce ochii lui ma faceau sa ma pierd in ei. O realitate de pene si intuneric. Eram in bratele lui, stransa intre aripi. Si, in inghetarea tacuta ce se lasase, am luat foc. Buzele lui se rasfirara peste ale mele, fierbinti, tari, in timp ce eu ma imbatam cu parfumul lui de mister si ma scaldam in ochii lui plini de putere. Si, intr-un fel sau altul, in acel moment i-am stiut si numele, si statutul, si forta.

Lucifer. Demonul meu, Lucifer.

9 Comments »

  1. Bun e mult prea tare ficu !SUPER !

  2. Beatrice Said:

    E super.Bravo!Astept capitolul urmator.

  3. pentesylea Said:

    Bravo, felicitari!

  4. Bia(BB) Said:

    wow e suuper capitolul…tot timpul ma lasi in suspans…esti talentata…deci nu ne mai lasa in suspans te rog…si data viitoare te rog anunta-ma prin email de continuari!!

    grecias,merci,mersi,thanks….in 4 limbi nah

  5. claudia Said:

    E un pic cam siropos.Dar avand in vedere circumstantele ,merge.

  6. Amber Said:

    Stii deja ce parere am despre ficurile tale….SUNT SUPER!!!

  7. kadyja Said:

    imi place din ce in ce mai mult :X:X:X

  8. Livia Said:

    Like it :X
    siropos, dar:D dragut

  9. omg,lucifer! wow,asta e chiar tare!
    dar totusi sper sa ramana cu Raffael…adik lucifer e rau,corect?:D:D:D


{ RSS feed for comments on this post} · { TrackBack URI }

Leave a comment