I.4. Spre destin

Negrul era singura culoare pe care o puteam distinge in jurul meu. Camera intunecata, fara lumina, neagra; mobila din lemn masiv, neagra; perdelele lungi de catifea ce se infoiau in jurul ferestrelor, negre. Si ciudatele senzatii ce imi bantuiau corpul, negre si ele de atata insentitate. Nici nu mai stiam ce simt. Confuzie, mirare, surpriza, groaza, placere, multumire si multe altele atat de incalcite si de contrare incat nu le mai puteam da nume distincte. Nu imi credeam caleidoscopul emotional capabil de o intensitate mai mare, dar chiar in acel moment privirea lui de un negru arzator se intersecta cu a mea.

-Lucifer…

Ochii lui se ingustara, iar colturile gurii se ridicara intr-un zambet smecher, ceea ce imi facu inima sa bata mai puternic. Eram obisnuita cu acea senzatie cand venea vorba de Raffael, dar nu o mai avusesem fata de un demon. In special nu fata de demonul meu personal si stiam ca ar fi fost de preferat sa nu o am, caci intotdeauna incalcea lucrurile. Ceea ce inseamna ca pasiunea mea pentru incurcaturi se potrivea perfect in context.

-Cum poti tu fi demon? Demonii sunt niste monstri arsi si insetati de sange si durere. Imagini ce imi tinusera locul cosmarurilor in copilarie, prietenii mei malefici, imi fulgerara prin minte, facandu-ma sa ma cutremur.

-Ai putea spune ca eu sunt un demon-inger. Imi stii si tu povestea. Am ales o cale… mai putin luminoasa. Eu am fost crutat de pedepse, dar toti ceilalti veniti de partea mea arata asa cum ii stii tu. Cu cat sunt mai innegriti de focurile vesnice, cu atat au un rang mai jos.

Am zambit gandindu-ma la milioanele de copilasi urmariti zi si noapte de o astfel de creatura a groazei, in vreme ce eu aveam exclusivitate asupra unicei frumuseti demonice. Nu obisnuiam sa ma plang, dar, sa fim seriosi, viata mea era jalnica. Cat de ironica putea fi soarta ca tocmai demonul meu sa fie Lucifer?

-Si vampirii? Ei ce anume sunt?

-Demonii sunt ingerii transformati de mine sau de alti demoni. Vampirii sunt oamenii transformati, dar eu unul nu am facut vreodata asta… Pana acum.

-De ce doar pana acum?

Simteam cum fiori imi cuprind corpul, coborand pe sira spinarii. Ciudat, dar nu imi era frica, nu erau acel gen de fiori reci, ci mai mult un impuls electric de anticipatie, de curiozitate. Insa, inainte de a apuca sa analizez in profunzime sentimentul, firul gandurilor disparu. Lampi cu becuri mici si palide luminau de pe catifeaua peretilor si am vazut acum, in semi-intuneric, silueta lui aplecata deasupra mea. Ma dureau ochii de la lumina brusca, dar mai tare ma durea capul de la informatiile nou primite, caci o fiinta micuta, aparuta in camera, raspunse in locul lui:

-Deoarece tu esti sortita sa fii primul vampir transformat de insusi regele demonilor.

Informatia in sine nu provoca un soc prea intens. Stiam deja ca nu eram sortita sa raman om si, daca e sa fiu sincera, chiar preferam varianta asta. Sigur, era o onoare sa fiu prima pe care o transforma, dar nu despre asta era vorba. Vocea aceea firava, dulce, se potrivea perfect cu una dintre amintirile mele cele mai de pret. Acea vara, cand doua fete alergau fara griji, fara sa tina cont de diferente si prejudecati, ca apoi lumea lor naiva sa isi gaseasca un sfarsit atat de tragic…

-Amanda! Amanda, tu esti?

M-am repezit spre ea, dandu-l la o parte pe Lucifer, pentru a ii imbratisa corpul fragil, cu oase mici si statura teapana a unei fete de cam 10 ani. Momentul in care murise… Arata exact la fel, iar pielea ii era alba si rece. Am privit-o in ochi si am suspinat intelegatoare. Rosii.

-E trasatura de familie? Si tu si Edmund…

Sasai pe un ton dezgustat, cu vocea plina de resentimente. O luminita se aprinse in jurul umerilor ei si, urmand-o cu privirea, am urmarit cum Raffael se materializeaza in spatele ei, imbratisand-o cu un brat.

-Sylvia, scumpo, daca voi doua chiar sunteti prietene, nu ii mai zice asta. Ea nu e un vampir. E o fiinta nobila ce isi controleaza pornirile animalice, spre deosebire de acele progenituri de demoni.

Am simtit cum ochii mi se umplu pe data de lacrimi reci pe care le-am oprit de la a curge. Cat de dor imi fusese de Amanda, cat plansesem dupa ea… Si ma lasase sa plang. Ma lasase sa cred ca e moarta, cand am fi putut petrece atatia ani impreuna. Si cine mai era de partea ei, in special la “Hay sa o lasam pe Sylvia sa sufere”? Tocmai ingerul meu, ce ma privise atat de calm si dispretuitor in timpul crizelor mele, fara a se obosi macar sa ma consoleze.

Am simtit furia arzandu-m mocnit in cosul pieptului. Doream sa sufere si el, iar eu sa fiu cea care pufneste cu dispret. Voiam sa stie prin ce trecusem. Si stiam si metoda perfecta, singurul lucru pe care l-ar uri din toata inima.

-Ce parere proasta despre vampiri ai. Cand ma gandesc ca asa vei crede si despre mine in doar cateva zile…

-Nu. Doar nu…ai acceptat. Scuipa cuvintele pe un ton soptit, ca o aberatie, ceea ce ma facu sa zambesc.

-Ce sa accept? E deja scris. Nu pot face nimic pentru a schimba soarta.

Se facu brusc atat de liniste. Amanda pleca, gasindu-si de treaba departe de atmosfera tensionata din jurul nostru. Si, dupa un timp, si Lucifer, sarutandu-ma apasat cu buzele-i fierbinti de pasiune, imi spuse ca va veni cineva de la castelul sau sa ma ia, apoi se evapora la randu-i. Am ramas doar eu si Raffael, iar incordarea era atat de groasa incat simteam ca ma sufoc in ea.

-Doar nu vei deveni in…vampir, nu?

Nu i-am raspuns, nici macar uitandu-ma la el. In schimb, am intrat la baie ca sa ma aranjez putin. O soapta suierata trecu pe langa urechile mele, “Nu te voi lasa”. Am dat sa rad de Raffael, de amenintarile sale ridicole, dar imediat ce plamanii mi se contractara in cautare de aer pentru rasete, imediat ce pieptul imi salta pentru hohotele ce nu iesisera inca, am inspirat o substanta dulce si grea si realitatea incepu sa se incetoseze, sa se innegreasca.

M-am simtit ridicata de tentacule de lumina si purtata afara din casa ca si cum as fi fost un fulg. Era afara. Vedeam o trasura aurie inaintand pe drumurile inguste inspre noi, dar Raffael o luase deja la fuga, in directia opusa. Ma ducea cat mai departe de soarta pe care el credea ca o poate impiedica…

1. 

   deuttza Said:

   on December 13, 2009 at 10:38 am

   este mult prea tare ficul asta…abia astept capitolul urmator

   Reply
2. 

   pentesylea Said:

   on December 13, 2009 at 11:10 am

   Spor la scris in continuare, ti-am mai spus si ti-o repet imi place cum scrii

   Reply
3. 

   alicebeautifulvampire Said:

   on December 13, 2009 at 11:24 am

   e mult mult mult prea tare fanficul asta deci il ador n-am cuvinte..

   o viata de mistere,pericole…ah mi ciuda pe Silvya..ce n-ar fi mai romantic decat sa-ti saruti demonul sau ingerul…sa stii ca vei deveni un vampir…foai mie mi-ar place….sa nu credeti ca-s EMO sau ce stiu io ce psihopata care vreaa sa moara…

   mah sa nu va treaca prin cap chestia asta!! 🙂

   Reply
   • 

     eyestars Said:

     on December 14, 2009 at 9:24 pm

     Auzi, eu scriu asta si tie ti-e frica sa te considere lumea mai stiu eu cum? Atunci eu trebuiesc internata direct :)) Si te inteleg perfect in legatura cu ciuda… Iar Sylvia e personajul meu, deci la mine e si mai grav.
     Ma bucur ca va place, e prima data cand imi pun povestile pe un blog si sunt destul de surprinsa ca nu m-a criticat nimeni inca :”>

     Reply
4. 

   claudia Said:

   on December 15, 2009 at 7:06 pm

   Suna a “Inger si demon”.

   Reply
5. 

   Livia Said:

   on January 7, 2010 at 1:48 pm

   Interesant….si foarte bine scris! Felicitari 😀

   Reply
6. 

   Patty_Tracy13 Said:

   on August 14, 2010 at 11:08 am

   uf,totusi sper sa nu ajunga la reagtul lui lucifer…
   anyway,raffael nu a facut bine k a tinut-o ascunsa pe amanda de sylvia…
   ff tare capitolul!

   Reply

{ RSS feed for comments on this post} · { TrackBack URI }